Search
Close this search box.

Autoritatea pentru Digitalizarea României anunță finalizarea procedurii de selecție a partenerilor în vederea depunerii spre finanțare a proiectului „Dezvoltarea de produse și procese digitale pentru administrația publică folosind tehnologii avansate”

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță finalizarea procesului de selecție a partenerilor – autorități/instituții publice din administrația publică centrală, în vederea depunerii spre finanțare a proiectului „Dezvoltarea de produse și procese digitale pentru administrația publică folosind tehnologii avansate”, finanțat din Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027, Acțiunea 2.3. Transformarea digitală a administrației publice prin adoptarea tehnologiilor avansate, 2.3.1 Dezvoltarea de produse și procese digitale pentru administrația publică folosind tehnologii avansate.

S-au înregistrat șapte candidaturi, iar selecția a fost realizată în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului aprobat prin Ordinul ministrului, investițiilor și proiectelor europene nr. 3289/31.08.2023, cu modificările și completările ulterioare și ținând cont de următoarele criterii minimale:

•              Instituția gestionează un volum mare de date;

•              Instituția justifică nevoia de utilizare a tehnologiilor avansate pentru îmbunătățirea/ optimizarea produselor/proceselor/serviciilor furnizate în beneficiul cetățenilor și al companiilor;

•              Instituția argumentează modul în care implementarea soluțiilor în proiect va conduce la reducerea timpilor de execuție a produsului/procesului/serviciului realizat pentru cetățeni, companii și administrație;

  • Serviciile publice a căror îmbunătățire se urmărește trebuie să fie înscrise în Catalogul Național al Serviciilor Publice (CNSP) gestionat de ADR, sau să fie prezentate în cadrul Comitetului pentru e-guvernare și reducere a birocrației (CERB).

În urma procesului de evaluare, desfășurat în conformitate cu criteriile minimale specificate anterior, următoarele instituții au fost declarate admise:

Nr. crt.Instituție
1.Administrația Națională de Meteorologie
2.Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
3.Institutul Național de Statistică
4.Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
5.Secretariatul General al Guvernului