Toate sistemele sunt funcționale.

Caută
Close this search box.
Caută
Close this search box.

Toate sistemele sunt funcționale.

Pentru o navigare în condiții optime pe acest site recomandăm utilizarea unui browser web actual, dumneavoastră utilizati Internet Explorer care nu suportă elementele moderne utilizate în construția acestui site. Recomandăm: Chrome, Firefox, Microsoft Edge

Lansarea „Digital Government Review”, raportul de țară realizat de OCDE si ADR referitor la stadiul digitalizarii mediului public din România.

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), Secretariatul General al Guvernului (SGG) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) au organizat luni, 18 decembrie, conferința de lansare a “Digital Government Review”, livrabil esențial al proiectului ”Dezvoltarea Capacității administrative în domeniul guvernării publice – o abordare coordonată a Centrului Guvernului României”, cod PNP003, finanțat prin Graturile Norvegiene 2014-2021.


Documentul, la care cele trei instituții lucrează de doi ani și care a însemnat un efort considerabil pentru cele mai multe din entitățile aparatului de stat central, cuprinde evaluări și recomandări, care vor fi transpuse într-o viziune comună, obiective și acțiuni concrete pentru viitoarea strategie națională de guvernare digitală a României.


La eveniment au participat Barbara UBALDI, adjunct al șefului de Divizie, șef al Unității de Guvernare Digitală și Date OCDE, Felipe GONZALES-ZAPATA, analist de politici publice în Unitatea de Guvernare Digitală și Date, Andrei NICULAE, vicepreședintele ADR, Monica Chiffa, șef serviciu Serviciului Relații Internaționale și Afaceri Europene (SRIAE) al ADR și Larisa Panait, Direcția Tehnologia Informației și Digitalizare din cadrul SGG.


Recomandările esențiale desprinse din raport se refeară la:


Stabilirea unei viziuni comune și a unei abordări strategice în ceea ce privește conceperea și furnizarea de servicii publice;


Promovarea unei abordări omnichannel – o abordare centrată pe cetățean, în care toate canalele sunt integrate pentru a genera o experiență unificată și consecventă, indiferent dacă se află în fața unui ghișeu, folosește o aplicație sau accesează un site web;


Asigurarea dezvoltării și utilizării de orientări și standarde comune pentru a sprijini proiectarea și furnizarea serviciilor publice;


Promovarea dezvoltării unui ecosistem robust și durabil al infrastructurii de guvernare digitală.


Vicepreședintele ADR, Andrei NICULAE a subliniat, în intervenția sa, că ”odată cu publicarea acestui raport si cu asumarea recomandărilor făcute de organizatia care reuneste cele mai dezvoltate 38 de economii ale lumii, semnalul este clar: România este în linie dreapta pentru aderare. Avem toate premisele pentru a ne alinia la standardele celor mai dezvoltate state ale lumii și de a ne îndeplini obiectivul: un stat care lucrează în interesul cetățeanului, nu invers, o Românie eficientă, în care decizile sunt luate în baza datelor, nu după ureche, o Românie digitală”.


OECD va dezvolta în parteneriat cu ADR, în cadrul aceluiași proiect, un ghid de elaborare și implementare a programelor, care va include: analiza celor mai bune practici europene în domeniul managementului proiectelor IT pentru administrația publică, ghid de instrumente și mecanisme pentru managementul proiectelor IT adaptate la administrația din România, precum și identificarea mecanismelor de coordonare între diferite niveluri administrative și abordări colaborative cu ecosistemul părților interesate ale guvernării digitale.


România a devenit stat candidat la OCDE în ianuarie 2022 și în prezent se află în etapa tehnică a procesului de evaluare, care constă în transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 26 de Comitete sectoriale OCDE esențiale pentru acest proces. La 1 septembrie 2016, prin Decizie a prim-ministrului a fost creat Comitetul Interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu OCDE, alcătuit din reprezentanți ai tuturor instituţiilor care participă la activitatea structurilor OCDE sau gestionează programe de colaborare cu organizaţia. În prezent Comitetul este coordonat de prim-ministrul României, iar Secretariatul General al Guvernului asigură secretariatul tehnic.


Pe parcursul anului 2023, ADR, prin SRIAE, a participat la lucrările Comitetului Interministerial pentru Coordonarea relațiilor României cu OCDE și, de asemenea, a participat la elaborarea documentelor tehnice de autoevaluare, conținute în Memorandumul Inițial, în vederea pregătirii aderării României la Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Distribuie:

Facebook
Twitter
WhatsApp
LinkedIn
Email
Print

Postări Asemănatoare

DTD

Anunţ de selecţie a auditorilor

Autoritatea pentru Digitalizarea României anunţă lansarea procedurii  de selecţie a auditorilor pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de autorizare a centrului de date aparţinând  ZIPPER SERVICES SRL.,

Citeste mai mult »
Sari la conținut